Conferința Edgar Morin și Ecologia Complexă
Edgar Morin, sociolog, părinte al gândirii complexe, (ca metodă de cunoaștere a socialului) și unul dintre cei mai importanți intelectuali publici francezi, este omagiat în cadrul conferinței-dezbatere EDGAR MORIN ȘI ECOLOGIA COMPLEXĂ, avându-l moderator pe Alfredo Pena Vega, cercetător la prestigiosul Institut interdisciplinaire d’anthropologie du contemporain. Temele abordate de participanți cuprind subiecte predilecte în filosofia lui E. Morin: ecosistemele ca sisteme complexe; problemele de mediu nu pot fi separate de problemele economice, sociale și culturale, deoarece totul este interdependent.
Dezbaterea are loc, marți 16 iunie 2026, corp A, etaj 3, Laborator Comunicare și mass-media emergente.





